Castrarea chimică ar putea fi introdusă în legislația românească. Proiectul de lege, depus în Parlament

Castrarea chimică ar putea fi introdusă în legislația românească. Proiectul de lege, depus în Parlament
Publicat: 03/02/2018, 12:32

„În cazul infracțiunilor de agresiune sexuală asupra minorilor sau urmate de moartea victimei, făptuitorul va fi obligat să urmeze tratamentul de castrare chimică dacă a beneficiat, prin consimțământul său, de prevederile articolului 218 (Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale) alineatul 4(1) sau ale articolului 220 (Actul sexual cu un minor) alineatul 4(1)”, potrivit cărora „limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate numai dacă făptuitorul acceptă să urmeze un tratament de castrare chimică”, se arată în proiectul de lege privind combaterea și prevenirea actelor cu caracter pedofil și a infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale ale persoanelor, depus de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, la Senat.

Potrivit proiectului de lege, tratamentul de castrare chimică se efectuează în secții specializate, în condiții de securitate, „în regim spitalizat sau ambulatoriu, pentru continuarea tratamentului în perioada pentru care făptuitorul a acceptat să-l urmeze”.

Procedurile de evaluare a făptuitorului în vederea castrării chimice încep numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, iar tratametul se administrează numai după obținerea avizelor favorabile de la un psiholog, medicul sexolog și psihiatru.

Proiectul de lege interzice și „publicarea de articole în presă sau prin intermediul rețelelor informatice ce implică acțiuni de instigare la violență cu privire la persoanele cercetate pentru pedofilie, faptă pedepsită de art. 368 din Codul penal”.

Cătălin Rădulescu susține, în expunerea de motive, că pedofilii și violatorii trebuie să beneficieze de reabilitarea psihologică pentru că „au într-adevăr nevoie de ajutor în acest sens, dar trebuie să fie și motovați prin faptul că pedepsele se reduc la jumătate dacă acceptă și urmează tratamentul ce le va inhiba pornirile ce atentează la inviolabilitatea sexuală a unei persoane, inclusiv a minorilor”.

Costurile legate de executarea pedepsei cu închisoarea sunt incomparabil mai mari decât costurile castrării chimice, susține Rădulescu.

„Persoanele condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală și considerate un pericol social riscă să se reîntoarcă în închisoare și după ispășirea pedepsei, dacă nu acceptă un tratament chimic pentru a le înăbuși pornirile, iar costurile legate de executarea pedepsei cu închisoarea sunt incomparabil mai mari decât costurile castrării chimice”, precizează deputatul PSD.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunțat, la începutul lunii ianuarie, că va redepune în Parlament, această inițiativa legislativă, afirmând că s-a dovedit încă o dată că intuiția și „flerul” său politic sunt „prea revoluționare pentru unii”.

În martie 2014, un grup de 27 de parlamentari PSD, printre care Cătălin Rădulescu și fostul premier Sorin Grindeanu, au propus, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, castrarea chimică a persoanelor care au săvârșit infracțiuni de agresiune sexuală asupra minorilor.

Nu este prima inițiativă de acest fel din Parlament, un proiect similar a fost depus și respins, în trecut, inițiatori fiind parlamentari de la PDL.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?
×